Istoria com unei Șimian
ORIGINEA NUMELUI
1332 - Symian, Ujsemian; 1520 - Semyen; 1900 - Érsemjén (1920 Șimian). Ipoteza lui Szántó János, fostul preot reformat din Șimian, nu poate fi acceptată. El era de părere că acest nume provine din cuvântul "semlyén". Acest cuvânt însemna teren mlăștinos. Într-adevăr existau la marginea lui Șimian spații mlăștinoase dar mult mai puține decât pe lângă Szalacs sau Keserû. Deci dacă luăm în considerare mărimile terenurilor mlăștinoase, s-ar fi cuvenit ca acestea să fie numite "mlăștinoase". Punctul de vedere, cum că așezarea ar fi primit numele după primii proprietari, familia Balogh-Semlyén (Boloc-Semyan), este mult mai veritabil. La asta se referă și faptul că cele mai multe așezări cu numele Semjén se află pe fostele lor proprietăți. Acest nume provine din prenumele latin Simon, tradus în limba maghiară ca Semján sau Semjén.
ISTORIA AȘEZĂRII
Epoca paleolitică. Primii oameni au apărut pe Érmellék înainte cu 6000 ani. Cultura paleolitică a lăsat în urmă un material arheologic puțin deoarece oamenii din epoca paleolitica au folosit unelte destul de primitive. Cu toate acestea putem aminti că s-au găsit în urma săpăturilor câteva obiecte din epoca paleolitică în regiunea nord-vestică a județului Bihor, într-un sol nisipos, între Valea lui Mihai și Săcuieni.
Neolitic. Au fost descoperite urmele unei așezări neolitice la Valea lui Mihai. Până acum nu a fost facută nici o descoperire de acest gen la Șimian, dar e foarte probabil că după o cercetare serioasă vor exista dovezi și aici.
Epoca de cupru. S-au găsit la Șimian obiecte legate de epoca de cupru aparținând cetățenilor din Tisa.
Epoca de bronz. Descoperirile făcute la Érmellék: vârfuri de șuliță, cuțite, brățare, ciocan, lamă lată de rindea, belciug lat din Săcuieni; brățară în formă de ou din Șimian; vârf de floretă din Érkeserû etc. La Șimian au descoperit și o așezare din epoca de bronz. Probabil se găsesc aici și urme din epoca de fier și migrațiunea popoarelor. Nu se știe să fie și alceva important de menționat despre Șimian.
DATE DIN EPOCA DESCĂLECĂRII
Terenurile triburilor au fost despărțite de benzi late de pământ nelocuite și hotare naturale. Aceste hotare naturale erau munți, păduri, lacuri, terenuri mlăștinoase uriașe de nepătruns sau pustietăți. Valea Barcăului, Ér și Crasna au fost păzite probabil din secolul al X-lea decătre armata domnească a neamurilor Ákos și Kata. În Șimian prima descoperire provine din secoleleX și XI., epoca descălecării. În timpul descoperirii în Semian a unui cimitir din epoca descălecării a fost gasit un lanț simplu. Probabil se afla o așezare lângă Șimian după descălecare. Pe teritoriul lui Șimian s-a stabilit familia Balogh-Semjén, din neamul Kende al primului comandant suprem, numit Előd, deoarece ei sunt primii proprietari.
"Țara Bihor" era considerată patria primitivă a multor popoare, dar fără dovezi concrete. După părerea lui Vaclav Chaloupecky, populația descălecării a gasit dincolo de râul Tisa un principat slav cu centrul in Cetatea din Biharia. De fapt era vorba doar de niște colonii slave, nu despre un stat slav organizat.
La marginea lui Șimian se afla o așezare slavă cu numele Császló. Numele așezării provine din cuvântul slav Cáslav. În 1345 era proprietatea neamului Kata. Probabil s-a absorbit în Șimian încă în secolul XV., unde se afla un pârâu cu același nume. Amintirea ei s-a păstrat undeva între Șimian și Șelindru.
Cu toate că Șimian era pomenit prima dată în 1332 nu se poate presupune că Șimian s-a aflat în locul satului mai sus amintit sau ca o continuare maghiară a a așezări.
Mai târziu au mai existat ambele așezări.
PROBLEMA FORMĂRII DE CĂTRE SECUIME
Unii s-au gândit că fondatorii Șimianului au fost strămoșii secuilor. Acest lucru îl demonstrează prin faptul că locuitorii orășelului Săcuieni aflat în apropiere au fost mai mult ca sigur secui, și astfel s și împrejurimile au fost locuite tot de ei. În ciuda faptului că in apropierea Șimianului erau așezări de origine slavă și secuiască, primii locuitori ai Șimianului au fost neamurile nobile cu numele Balog-Semjén.
PRIMII PROPRIETARI ERAU MEMBRII NEAMULUI BALOG-SEMJÉN
Neamul Balog-Semjén nu făcea parte din neamurile descălecării. Provin din jurul anului 1056 de la strămoșul lor Ubul. Făceau parte dintr-un neam de origine maghiară din care au provenit familiile Semjéni, Kállay și Biry. Primele neamuri cunoscute din documente sunt: Ubul I. și Egyed I., menționate în 1214. Cele 3 familii provin de la cei trei fii ai lui Ubul I. și anume: familia Semjéni de la Mihai I., familia Kállay de la Egyed II. și familia Biry de la Gergely care a murit înainte de 1250. În 1325 neamurile au împărțit proprietățile între ele, și atunci urmașii lui Mihai I. au luat numele Nagysemjérú.
Faptul că ei au fost primii proprietari ai Șimianului se înțelege prin faptul că că gazonarea s-a răspândit de acolo spre Sălaj numai în secolele X-XI. Deci acest ținut nu prea era locuit până atunci.
Împrejurimea lui Șimian era deci deținută de familia nobilă Kállay. În 1347 fiul lui Panyolai János, numit Péter susține faptul că și el provine din familia Kállay, și are pretenții asupra proprietății lor. Familia Kállay recunoaște descendența lui. De atunci există pe lângă Șimian mai există un sat cu numele "alt Șimian". E evident că familia Semjén a înființat așezarea Șimian, și nu au primit-o mai târziu ca și proprietate pentru că proprietățile primite ulterior au păstrat numele originale și nu au devenit Șimian (de exemplu în 1272 fiul lui Ștefan V., Ubul a dăruit lui Mihai satul Marcelfalva de lângă Someș).
Numele așezărilor figurau numai in contracte de vânzare-cumpărare sau litigioase.
Se presupune că așezarea Șimian nu era prea populată și că nu era partea cea mai mare a proprietății familiei Semjén. E interesant faptul ca în perioada mișcării tătarilor in secolele XII și XIII sunt menționate așezările din jurul Șimianului cu excepția acestuia. După părerea lui Jakó Zsigmond, dacă luăm în considerare averile bisericești din 1332, reiese faptul că Șimian a existat și înaintea secolului XIII. Astfel Șimian a existat deja în secolul XII dar poate și în secolele X-XI.
MIȘCĂRILE TĂTARILOR
În perioada mișcării tătarilor a ars abația din Diosig, Sâniob și Sântimreu, Marghita și mănăstirea din Săcuieni. Documentele bisericești nu scriu despre Șimian, probabil pentru că nu avea biserică romano-catolică, sau dacă avea, nu era mare. Dar după victoria din Moh tătarii pătrunși în Transilvania au ars Oradea și au pătruns în fortăreața din Szabolcs. Astfel locul fortăreții a devenit șoseaua devastării decătre tătari. Mișcarea tătarilor a durat un an jumate și ei au devastat tot ce aveau în cale, refugiații și-au găsit protecție doar în pădurile din Nyir. Ei au găsit adăpost numai în pădurile mai mari și în rovine și în locurile mlăștinoase.
Se presupune că populația din Șimian și-a găsit adăpost în pădurile și locurile mlăștinoase din jurul așezării. Însemnarea lui Danka János din 1870-1872 sprijină această ipoteză, unde el vorbește despre o fântână numită "Fântâna Tătarilor". Aceasta fântână se afla în locul stejărișului din trecut numit "Pădurea mică". Ea nu mai există în zilele noastre.
Probabil locuiau aici de mai multă vreme, dacă au săpat și o fântână pentru ei și pentru animalele lor. După mișcarea tătarilor s-a început reconstruirea sub organizarea lui Béla IV.: el a început colonizarea așezărilor, construirea noilor cetăți, renovarea cetăților vechi, organizează colonizarea fostelor proprietăți păduroase regale. Se presupune că în vremea aceea s-au stabilit acolo și unii proprietari mai mici. Dezvoltarea Șimianului a început după mișcările tătarilor.
PRIMELE MEMORIALE
În 1321 se pomenește prima oară de așezarea Wysimean. Prefixul Wy- (nou) se referă la faptul că așezarea s-a prăpădit probabil în perioada mișcărilor tătarilor sau din alte cauze: de exemplu incendiu. Era o așezare bisericească, prima dovadă despre asta era din anul 1332. Miklós, preotul de atunci a plătit 20 bănuți ca zecime episcopului din Oradea între 1332-1337. Era o parohie importantă, deoarece și parohiile din Szalacs, Valea lui Mihai si Gyula au plătit aceeași sumă. Chiar din începutul secolului XIV se părea că era o parohie provincială cu autoritate din punct de vedere a bunurilor bisericești și al dimensiunilor clădirilor sale. Bogățimea averii bisericești ne arată că biserica sa s-a construit imediat după mișcările tătarilor. Biserica sa medievală s-a păstrat în niște părți din poarta cioplită din piatră a bisericii reformate de azi, și dimensiunile lor arată că era o biserică frumoasă și uriașă. Această biserică s-a distrus probabil în anii 1600. Registrul papal ne arată din zecimea plătită că era vorba despre o biserică bogată. În această privință a avut dreptate Jakó Zsigmond care spunea că locuitorii din Șimian erau originari din regatul din Bihor, fiindcă numai așa e de înțeles autoritatea acestei așezări înconjurată de proprietatea neamului Turul. Deoarece locuitorii din Șimian în afară de familia Balog-Semjén erau iobagii regelui, oameni liberi, dar supuși serviciului militar. Acesta era un strat social de nobilime mai mică, așa că după destrămarea regatului Șimian a rămas proprietatea acestor nobili. Nobilii de aici au devenit săraci din cauza vecinilor puternici. Ei au căzut victima unei familii mai bogate: în 1445 Șimian a devenit proprietatea familiei Zólyomi. Probabil că familia Makófalvi, din neamul Csanád, a devenit proprietarul unei părți din Șimian împreună cu familia Zólyomi, dar ei sunt pomeniți numai în anul 1510 ca și proprietari. În 1563 László, ultimul membru al familiei Makófalvi, a găsit refugiu din fața turcilor în comuna Bátor. Acolo a făcut un testament din care se cunoaște numărul și denumirea proprietăților sale: Săcuieni, Șimian, Csokaly, Ianca, Diosig și Albiș. János Zsigmond a confiscat aceste proprietăți de la el.
În 1520 Șimian avea drepturi de vămuit. Din 1526 au rămas câteva nume ale foștilor locuitori din Șimian: Balogh, Bekér și doi Elekes. Mențiunea "Chazlo fluvius" a rămas tot din anul 1526. Așezarea Császló mai sus numit s-a topit în Șimian în acest timp, pentru că numele satului a fost menționat ultima dată în 1416.
ÎN UMBRA SEMILUNEI
După înfrângerea din 1526 la Mohács avansarea turcilor nu putea să fie oprită nicicum.
Atunci existau în Șimian 28 case. Ca să înțelegem dimensiunea așezării, să ne uităm la datele altor așezări din apropiere: Tárcsa avea 33 case, Valea lui Mihai 14, Keserû 24 iar Szalacs 100 cu toate că în 1374 era oraș regal. În 1563 a dispărut familia Makófalvi, proprietățile lor erau ocupate de János Zsigmond, mai târziu le-a dăruit lui Varkocs Tamás, ispanul Oradei. În perioada aceea Varkocs Tamás deținea 98 case în Bihor. Atunci a apărut și s-a răspândit religia reformată. În perioada vieții lui Fráter György, episcopul din Oradea s-a păstrat aparența vechiului crez datorită influenței dânsului. Tragedia sângeroasă din Alvinci moartea lui Fráter György a schimbat totul.
Nu se știe exact cănd Șimian a trecut la religia reformată. În 1552 preotul de atunci a trimis 3 forinți sinodului din Trident. În 1563 Varkocs Tamás primește proprietățile familiei Makófalvi decedate, printre care și Șimianul. E ușor de înțeles că după principiul cuius regio, eius et religio după 1566 în Șimian a dispărut viața catolică și a revenit doar după 1700. Probabil că vecinătatea orașului Debrețin a influențat răspândirea religiei reformate in regiunea Érmellék întrucât aici Kálmáncsehi Sánta Márton a înființat organizația bisericii reformate maghiară care se întindea dincolo de Tisa a cărei episcop a devenit el însuși.
Regiunea Érmellék a aparținut între 1541 și 1665 (cucerirea lui Săcuieni) principatului din Transilvania. În 1583 turcii au devastat această regiune, au pârjolit șapte sate și au capturat 440 bărbați maghiari. În jurul anilor 1600 au apărut în Șimian familiile Fráter și Péchi, sub conducerea împăratului Lipót familia Bossányi, iar sub influența lor familiile Kazinczy, Krajnik, Szunyogh și Dobsa. Politica principatului din Transilvania a oscilat între influența Austriei și Porta. În sfârșit Bocskai István a stabilit situația Transilvaniei. Dintre bătăliile petrecute lângă Șimian cea mai importantă era bătălia din Almoșd la 15 octombrie 1604. Turcii au atacat castelul din Oradea între 18 iulie și 27 august 1660, cu succes, care era apărat chiar în ultimul minut de către 300 soldați dar chiar și așa au predat-o numai din cauza unei trădări. Ei au distrus orașul, catedrala, statuile regale ale fraților din Cluj. Abia s-au stabilit turcii în Oradea, ei au patruns și în Sîniob, Salonta și Șarcad. Săcuieni a mai rezistat și a încercat să apăre împrejurimea din Érmellék. Boldvay Márton, comandantul cetății s-a plăns de multe ori că nu poate să susțină pacea și ordinea cu oameni așa puțini pentru că locurile din împrejurime au fost atacațe de către armata turcă și austriacă.
Un alt eveniment important în istoria așezării era campania condusă de către Rákóczi György II. Rákóczi după o campanie nereușită în Polonia a decis în 1660 că va obține titlul domnesc de la Barcsay Ákos. A fortificat armata sa ( cam 5000 de cavaleri ) în Bihor prin faptul că a promis iobagilor din Barcău și Érmellék libertate.
Dar senzația antifeudală a provocat o răscoală. În ianuarie 1660 înflăcărarea răscolii a pătruns în valea Barcăului și în Érmellék. În împrejurimea Șimianului puterea răscoalei s-a simțit mai ales la proprietatea baronului Károlyi, la Éradony. Nu există nici un document care să dovedească efectul răscoalei asupra Șimianului dar biserica sa reformată s-a prăpădit în jurul anului 1600 poate din cauza turcilor sau a răscoalei.
În 1691 Badeni Lajos începe manevrele pentru eliberarea Oradei, iar Heissler, conducătorul cavaleriei a avut succes în această acțiune. La 7 iulie, 1692 se eliberează Oradea și sub influența acestui fapt și împrejurimea lui Papmező și Salonta. Turcii s-au retras din Oradea dar au distrus tot ce le-au ieșit în cale de la Diosig până la granița de sud. Se presupune că locuitorii Șimianului care au rămas aici au căzut victime acestei vărsări de sânge deoarece recensământul din 1692 a arătat că Șimian și Șilindru erau sate nelocuite.
STĂPÂNIREA HABSBURGICĂ
Cu toate că nu a influențat viața din Șimian totuși e important să ne amintim că Kazinczy Ferenc, fiul satului Șimian a participat la complotul împotriva lui Martinovics Ignác.
În 1795, după descoperirea complotului a urmat uciderea lui Martinovics și a tovarășilor lui, condamnarea lui Kazinczy a fost schimbată în condamnare pe viață. Înregistrările din anii 1790 și între 1830-1844 ne servesc cu date interesante. Din aceste înregistrări putem să cunoaștem viața socială și economică a Șimianului. Se știe că în anul 1790 era uscăciune mare în Șimian și în întreagul Érmellék. Prețurile produselor alimentare au crescut, de exemplu un kg de grâu a costat 10 forinți, orzul 5 iar porumbul 4. Cerealele au fost aduse din împrejurimea râului Tisa. După o vară uscată a urmat o iarnă slabă ce a adus după ea un an productiv. Prețurile produselor agricole au scăzut în schimb prețul vitei a crescut, o vită a costat 40-50 forinți. În 1793 au scăzut prețurile uriașe de la cereale o baniță de grâu deja nu o trece prețul unei plăți cu ziua care era atunci cam 30-40 denari. În schimb îmbrăcămințile erau foarte scumpe: îmbrăcămintea servitoarelor a costat 7-8 forinți, o pereche de cizmă a costat 4 forinți. Anul următor 1794 a adus cu el iarăși o uscăciune așa de puternică încât pârâurile din hotare au secat. Din acest motiv au săpat două fântâne în pădure, una în zona lui Szeles, pe terenul fostei fântâne numită Fântâna Tătarilor. Uscăciunea a provocat iarăși scumpirea cerealelor.
În 1797 a izbucnit războiul austro- franțuzesc în care a participat și căpitanul Fráter Ferenc din Șimian, în trupa lui Rhédey Lajos din Bihor, dar nu a participat în bătălii deoarece cele două părți au aranjat problemele cu discuții pașnice.
Curios că în 1802 între Crăciun și Anul Nou Csokonay Vitéz Mihály se afla în Șimian și i-a făcut o vizită lui Kazinczy Ferenc pentru a discuta publicarea poeziilor lui Dayka Gábor (1769-1796). Încă o informație interesantă din înregistrări: soluționarea problemei legată de folosirea pădurilor. Pentru acest lucru în 1822 au organizat o ședință în Șimian.
La ședință au luat parte toți proprietarii de pământ, reprezentanții familiilor Péchy, Kazinczy, Fráter și ale altor familii și 14 persoane au reprezentat locuitorii satului. Problema era că proprietarii de pământ au deflișat pădurile pentru a avea o suprafață mai mare de pășune. Înțelegerea era ca pădurea să fie folosită parțial; puieții erau protejați de legea aprobată de comun acord; pășunile au fost împărțite după necesitățile fiecăruia; exploatarea pădurilor era strict interzisă.
Următoarele înregistrări despre Șimian sunt din 1829 când satul a fost zguduit de un cutremur de pământ în primele zile ale lunii iulie între orele 4 și 5 dimineața. Pagubele cuzate nu se cunosc cu exactitate. Anul 1831 a fost deasemeni un an negru deoarece pe valea Barcăului și în regiunea Érmellék a izbucnit colera asiatică. Toată zona a fost pusă în carantină. Mulți au considerat că nobilimea era responsabilă pentru răspândirea bolii și din acest motiv a izbucnit o revoltă dar în Șimian nu au fost tulburări datorită iscusinței conducătorilor. Primarul satului în acea perioadă era Sombori Imre. Conform înregistrărilor in 1834 a luat foc clădirea școlii de băieți. În acești ani regiunea a fost împărțită în cinci zone, Șimian făcea parte din zona a cincia. Zona s-a împărțit în următoarele porțiuni: 1. Valea lui Mihai, 2. Șimian, 3. Kóly, 4. Săcuieni, 5. Monospetri, 6. Buduslău.
15. martie 1848. era data care aducea cea mai multă speranță în viața maghiarilor din secolul 19. Atunci a izbucnit lupta pentru libertate sub influența revoluției franceze, din cauza inegalității sociale și pentru independența de Austria. Din Șimian au existat mai mulți oameni care au luat parte în lupta pentru libertate dar se cunosc doar câteva nume:
- Fráter Alajos, proprietar de pământ din Șimian care în 1848 era ofițer honved și a murit în 1849.
- Tatăl său, Fráter József, proprietar de pământ care a devenit căpitan la 19. august 1848. și a condus prima armată din Bihor la cămpia din Banat și luptă până la sfârșitul campaniei din Transilvania.
- Kazinczy Sándor (din kazincz și redmeczul de jos), s-a născut la 1. ianuarie 1801. la Pásztó. A murit în august 1861 probabil la Érkeserû. Era de religie reformată. ( Era tovarășul scriitor al lui Kazinczy Ferenc ). În august-octombrie 1848 a servit ca căpitanul armatei din Bihor la regiunea sudică, la Nagybecskerek. Din 18. aprilie 1849 a devenit subcăpitan la armata husară numită Nádor. În același an (20. iulie) a devenit căpitan major, comandantul trupei de rezervă până la depunerea armelor. După lupta pentru libertate, a gospodărit la Șimian până la moarte.
- Szunyogh Ágoston (szunyoghi) s-a născut în 1815 la Șimian. De la 25. iulie 1849 a devenit căpitan comandantul companiei a coloniei 4. de vânători honved din Oradea.
- Dobozy István, proprietar de pământ care era primarul zonei Érmellék înaintea izbucnirii luptei pentru libertate. Dobozy István era comandantul unei trupe din Bihor de 100 soldați din octombrie 1848. în Kalotaszeg.
După înăbușirea luptei pentru libertate începe reprimarea sângeroasă. La ordinea Comiteului autoritățile competente au fost somate să pedepsească după legea în vigoare pe oamenii care au participat în lupta pentru libertate: dacă au dovedit devotamentul lor către împărat, au scăpat cu viață. Acest lucru a fost anunțat de către preoții tuturor satelor. Preotul era nevoit să popularizeaze vaccinarea împotriva tuberculozei.
Tribunalul împărătesc-regal a început activitatea sa în ianuarie 1850. Șeful guvernului era Józsa Péter iar comandantul de armată era domnul Hraunhoff. Aici a fost ținut Dobozy István, proprietarul de pământ din Șimian ca prizonier, care după înăbușirea luptei pentru libertate s-a întors la proprietatea sa din Vaida, dar după aceea s-a predat de bună voie în fața legii. După un arest preventiv de un an a fost condamnat la moarte prin spânzurare, după încă un an sentința a fost schimbată în 4 ani de încarcerare.
În anul 1900 Șimian avea 2587 de locuitori. La începutul secolului cei mai mari proprietari de aici au fost familia Fráter, Szunyogh Zsigmond și Krajnik Ödön. În această perioadă aici au existat mai multe conace și case de nobili: casele familiei Fráter, dintre care două există și în zilele noastre; a treia era casa familiei Erőss; a patra aparținea familiei Szirmay (biserica romano-catolică de azi); după aia casele familiilor Szunyogh-, Nagy-óh Krajnik.
PERIOADA RĂZBOAIELOR MONDIALE
Mulți bărbați din Șimian au participat în lupte, mulți au murit iar câțiva s-au întors acasă răniți și decorați după luptele eroice însă cei mai mulți au suferit până la capăt terorile războiului. Cei care și-au dat viața pentru țară în perioada 1914-1918 au fost: Babos István, Babos László, Herei László, Csányi Ferenc, Csányi Sándor, Dobos Ferenc, Dobos József, Jobágy János, Nagy András, Szabó Ferenc, Szello András, Szello látván, Venkli Antal, Gazsi Ferenc, Balázs József, Zih Miklós.
Dar cunoaștem numele oamenilor care au fost decorați pentru eroism. Datele legate de acești bărbați din Șimian au fost căutate de primarul Balázsi József la cererea cavalerului viteaz Bereczky Árpád, președintele Asociației Vitejilor din Transilvania. În afara acestor oameni existau multe persoane care au luptat curajos în acest război săngeros! Fără decorații dar cu eroism.
După încheierea păcii la 4 iunie 1920 din teritoriul Ungariei de 350 000 km2 nu a rămas decât 93 000 km2. Transilvania și o mare parte a Partiumului au fost alipite de România și astfel toată regiunea Érmellék. România a primit partea mai mare a județului Bihor. După alipire de România primul eveniment mai important în Șimian era reforma agrară din 1921, dar în 1921-1923 au mai existat și proprietarii de pământ. În 1924 s-a construit clădirea nouă a școlii și era prima școală unde învățământul școlar se făcea în limba română. Tot în acest an a primit biserica reformată clopoți noi deoarece foștii clopoți s-au prăpădit în I. Război Mondial.
La 3. octombrie 1937. Fiedler István, episcopul din Oradea - Satu-Mare a dăruit Șimianului rangul de parohie. El a cumpărat o casă nobilă (cea a familiei Szirmay) și a transformat-o în biserică construind un turn la fața porții. Construcția a fost condusă de fostul preot din sat numit Gámpe Károly.
Trupele germane pătrunse în sat în 1944 au ocupat clădirea școlii pe lângă parohie pentru adăpost dar nu însemnau pericol pentru biserică, dinpotrivă după înregistrările preotului ei au participat la ceremonia din luna mai cu entuziasm și s-au și spovedit.
Dar pătrunderea trupelor germane în sat a avut consecințe triste asupra locuitorilor evrei pentru că teroarea nazismului i-au adunat din toate locurile. La deportarea evreilor preotul satului a făcut tot ce a putut ca să salveze cât mai mulți dintre ei; el a botezat mulți evrei ca să nu fie deportați.
După decizia a doua din Viena nordul Transilvaniei a fost anexat la Ungaria. Populația satului a așteptat trupa maghiară cu splendoare. Atunci au pus în loc bustul lui Kazinczy, care era ascuns cu mulți ani în urmă în biserica reformată. Oamenii din sat care deja locuiau în Debrețin au trimis satului drapelul Ungariei, care a fost ridicat lângă bustul lui Kazinczy iar inaugurarea drapelului a fost ținută de preotul catolic împreună cu cel reformat. Administrația publică s-a restabilit. Populația română colonizată s-a mutat de aici.
Între 1940 și 1944 unele familii au emigrat în America ( de exemplu familia Precup sau Tivadar) dar majoritatea lor au revenit după 1945.
Pătrunderea trupelor rusesci a răvășit viața sătenilor. După înregistrările preotului catolic din acea perioadă, Gámpe Károly și după relatarea altora putem afirma că rușii au căuzat multe pagube "în numele eliberării". Au jefuit casele, au dus cu ei hainele, animalele, mâncarea și au violat multe femei și fete. Deoarece preotul reformat a fugit din sat Gámpe Károly, preotul catolic a rămas singurul preot în sat. Credincioșii reformați au umblat în capelă la liturghii, el a botezat și a înmormântat pe toți locuitorii din sat. În înregistrările sale el amintește o întâmplare concretă: el a înmormântat pe săteanul reformat Gerő Sándor, care a fost împușcat de către ruși din cauza că a încercat să-și apere soția sa de soldații ruși care au vrut s-o violeze.
În al II-lea Război Mondial au participat și câțiva bărbați din Șimian în armata maghiară, mulți dintre ei nu s-au întors din luptă. În amintirea lor enumerăm aici căteva nume ale oamenilor care au murit în străinătate: Balázs Sándor, Balázs András, Balázsi István, Csányi Ferenc, Csányi Imre, Csányi Lajos, Csányi Sándor, Csiri József, Csordás Sándor, Czirják József, Czirják Károly, Dobos Ferenc, Farcan Miron, Fodor Kálmán, Fülöp Jeno, Garbac János, Gazsi Ferenc, Gazsi Gyorgy, Gál Lajos, Geszti Lajos, Geszti Miklós, Geszti Sándor, Hauzer István, Keresztúri Lajos, Máté András, Molnár József, Nagy Gyula, Nagy Sándor, Oláh András, Pál Lajos, Rácz Gábor, Rozsnyai Ferenc, Szatmári Erno, B. Szél József, Szucs József, Szucs Sándor, Tácsik Elek, Vátiyi Antal, Ványi Imre, Usvat Avram.
În al II-lea Război Mondial Ungaria fost iarăși de partea învinsă. Ea a pierdut nordul Transilvaniei și regiunile alipite. Șimian a ajuns iarăși în România după restabilirea granițelor din Trianon.
ISTORIA COMUNEI DIN TRECUTUL APROPIAT ȘI ÎN ZILELE NOASTRE
La 23 martie 1945 guvernul lui Groza a anunțat legea reformei agrare conform căreia au monopolizat averile criminalilor de război, ale trădătorilor și ale persoanelor care au emigrat în țările care s-au considerat dușmanul României sau după 23 august 1944 au fugit în aceste țări. Membrii comisiei de împroprietărire erau: Medve János, Lucufa George, Nagy János, Fodor István, Ádám Sándor și Stéfán György. La începutul introducerii legii de reformă agrară proprietarii de pământ au avut dreptul să păstreze un teren de circa 50 hectare însă restul era împărțit între țăranii săraci în mod proporțional cu numărul membrilor de familie. În 1945 în perioada reformei agrare 340 familii țărănești au primit loc de casă în comună și așa s-au putut muta din cocioabele lor din sălașe.
În anul 1950 a început colectivizarea care s-a încheiat în 1962, cu trei ani mai devreme decât cum era plănuit. Gospodăriile agricole de stat au luat ființă în locul proprietăților mai mari și mijlocii care erau bine dotate și au reprezentat o proporție mai mare decât cele din țările din Europa Estică și Centrală. Statul a lichidat vechea structură economică rurală cu metode tactice. În prima fază a început războiul împotriva satului cu pretextul agravării luptei dintre clase sociale, deci a avut loc un război dintre clasele sociale. Obligațiile predării s-au întărit în 1949 și au folosit metode dure la încasări. Tot în anul 1949 au încasat toate proprietățile de peste 50 hectare iar proprietarii, cu un număr de 150.000 oameni, au fost deportați în toată țara. Ținta următoare a războiului dintre clasele sociale era categoria gulacilor. În această categorie au intrat proprietarii care au corespuns următoarelor criterii: proprietate cu peste 20 de hectare, angajarea unei forțe de muncă străină, proprietate cu un câștig din altă parte, un alt fel de activitate comercială intermediară. Însă țăranii s-au împotrivit campaniei de colectivizare din 1949-1951 fără să ia în considerare mărimile proprietăților. Cei care s-au împotrivit au fost bătuți, au fost folosite presiuni psihice asupra lor, iar cei care nu au cedat au fost deportați. Roxin Tivadar, avocat de origine română, proprietarul unei fabrici de spirt, proprietar de pământ, a fost deputat la alegerile din 1946 ca și candidatul partidei lui Maniu. La un an după împărțirea terenurilor (1946) el a ieșit pe stradă și a stigat că el însuși va spânzura pe cei care vor să pune mâna pe proprietatea sa. Însă nici el nu a putut să se opună forței de colectivizare, comunismul a luat și din mâna lui puterea. Victimele comunismului din Șimian au fost: Roxin Tivadar, Ványi István. Dintre proprietarii mai mari a fost deportată familia Czirják, fapt despre care a scris și episcopul Csiha Kálmán, născut la Șimian, în cartea sa cu titlul Lumină pe grilaje. Am putea sa scriem o listă foarte lungă cu numele celor care au fost bătuți și umiliți. Într-o scrisoare din 29 martie 1954 Fráter Boriska a cerut de la Czirják Sándort să i se facă rost de o adeverință în care scrie că din anul 1948 nu a mai avut nici o avere. Ea a primit această adeverință cu ajutorul lui Papp Gábor care a participat la împărțirea pământului în 1948.
Formarea partidului comunist a avut efect negativ și asupra bisericii. După etatizarea din 1948 s-a preluat clădirea școlii de la biserică și s-a luat registrul stării civile și așa preotul era nevoit să introducă datele importante într-un registru interior în secret. Colectivizarea a absorbit și terenurile bisericii. Toată lumea a fost nevoită să lucreze inclusiv preotul satului. La sărbătorile Rusaliilor sătenii și preotul au fost trimiși la marginea satului să defișeze copacii. La hramul din august autoritatea militară a sigilat porțile capelei interzicând ținerea liturghiei. În vremea aceea acest lucru era firesc deoarece religia era considerată opiul poporului". Au etatizat casele și pământurile proprietarilor. Astfel casa familiei Horváth devine casa cooperativei agricole de producție; una dintre casele familiei Fráter devine grădiniță iar după un timp poștă și centrală telefonică, iar cealaltă din Feketefalu (Șimianul Nou) devine școală; conacul familiei Erőss e folosit ca și grădiniță, etc. Cooperativa agricolă de producție a folosit un teren de 1551 ha ca și ogor, 268 ha a slujit nevoile membrilor, 229 ha era folosit ca și pășune iar 243 ha ca și fânat. A mai deținut 49 ha de vie și cultură și legume. Pe lângă asta mai avea 149 ha de livadă care mai târziu a devenit proprietatea statului. Pe lângă agricultură ei s-au ocupat și cu creșterea animalelor. Președintele cooperativei agricole de producție de atunci era Nagy János, iar de la 1957 inginera Mihályi Irén. În anii 1960 au început desecarea regiunii Érmellék iar în anii 1970 se termină construirea digului din partea vestică a satului. În Șimian nu s-au găsit multe terenuri sub apă.
În anii 1970 industria orașelor a strâns oamenii din agricultură. Muncitorii au lucrat în fabricile din Oradea, Săcuieni și Valea lui Mihai. Dimineața la ora 4:30 pornește jumătatea sătenilor cu trenul personal, la ora 6:00 ei lucrează deja în fabricile din Oradea. Dupămasă ei vin acasă. La amiază pornește a doua tură. Ioan Fericel, secretarul cooperativei agricole de producție remarcă cu amărăciune că de 10 ani nici un tânăr din sat nu a învățat cositul la Șimian. Numărul membrilor din C.A.P. a scăzut de la 1400 la 600. La scăderea numărului a contribuit și gospodăria agricolă de stat din sat (I.A.S.) care a asigurat un câștig mult mai mare.
De asemenea în anii 1970 investiția guvernului a susținut asfaltarea drumului județean cu 5 milioane de lei, deși acest drum a ținut până în mijlocul satului; iar rețeaua de canalizare cu un milion de lei. Ei cumpără rezervorul de apă de 60 000 litri produs la stațiunea de mașini și tractoare din Șimian ca și turn de apă care a fost ridicat în parcul de lângă biserica reformată. Curentul electric introdus în sat de la anii 1960 e folosit doar acum ca iluminat public. La cheltuieli a contribuit cooperativa agricolă de producție cu 350 000 lei iar gospodăria agricolă de stat cu 400 000 lei. În jurul anului 1974 numărul locuitorilor din sat era circa 3700. Între anii 1968 și 1969 locuitorii din sat s-au unit și au construit o nouă clădire școlară cu etaje care avea opt clase. La asta se mai adaugă construirea unui bloc unde au locuit învățătorii și profesorii. Ultima instituție școlară construită de săteni era grădinița care a fost pusă la punct în anii 1980.
În mijlocul anilor 1980 mulți săteni au emigrat în Ungaria din cauza situației insuportabilă din țară. Raziile militare au devenit obișnuite, mulți oameni au fost împușcați la granițele țării sau au fost chinuiți când au prinși în timpul evadării. Întâmplările din anul 1989 au dat oamenilor o nouă speranță. După disociarea cooperativei agricole oamenii au primit înapoi proprietățile lor dinainte și au primit despăgubiri pentru animalele confiscate; au demolat grajdurile cooperativei agricole iar materialele de construcție au fost vândute.
Din 1991 apar panourile bilingvice cu numele satelor. Se formează U.D.M.R.-ul. Tot în acest an se ține comemorarea lui Kazinczy în cadrul careia se inaugurează bustul lui Kazinczy Ferenc ( în 1994 muzeul se completează cu o cameră dedicată amintirii lui Fráter Lóránd).
Progresul economic se manifestă și în faptul că construiesc trotuare și că reînnoiește sistemul de iluminatul public. În 1998-1999 se începe construirea unei noi rețea de apă care se lărgește și în zilele noastre. În decembrie 1999 au început instalarea centralelor telefonice automate și montarea liniilor de telecomunicații. Pe lângă acesta au început să adune semnături pentru instalarea gazului metan a cărei plan e deja gata. La 20 august 1999 s-a construit un monument pentru victimele Primului Război Mondial. Atunci au organizat și prima dată zilele satului.